Zona Metropolitană Iași

comuna Ungheni

UAT Ungheni este membru al ADI Zona Metropolitană Iași din anul 2004, conform HCL nr.23/07.04.2004.

Comuna Ungheni este situată în partea de est a Județului Iaşi, la o distanță de 21 km de Municipiul Iași, pe drumul ce merge de la Iaşi la Chișinău. În partea de est comuna e limitată de râul Prut, care o desparte de orașul Ungheni din Republica Moldova. Se învecinează cu: comuna Golăiești la nord, Republica Moldova la est, comuna Tutora la sud și comuna Holboca la vest.

 

Istoric

În anul 1904 comuna Bosia, plasa Braniște apare cu satele Bosia-Berești, Ungheni si Mânzătești. Mai târziu, in 1914 satele Bosiei (Bosia, Berești, Ungheni, Mânzătești, cătunul Marhonda) aparțineau comunei Ungheni. Din anul 1930 comuna are componența actuală. Cronicile vremii povestesc ca Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei, s-a întâlnit în anul 1710 cu Șeremet, vestit general rus din timpul tarului Petru cel Mare, în „Branistea de la totora”, adică la curtea boierului ce-si avea clădirile pe locul de astăzi al Ungheniului.

 

Istoria acestor locuri ne arată că, în timp, așezările ce se găsesc unite într-o comună au luat naștere ca urmare a stabilirii unor vechi nuclee de agricultori care lucrau aceste pământuri. Cele mai vechi însemnări cunoscute despre aceste locuri sunt cele legate de satul Ungheni. Astfel într-un uric de la Alexandru cel Bun din anul 1429 se pomeneste despre „Unghiul ingust”. Profesorul Costăchescu spune ca acest Unghi ingust, probabil un cot al Prutului, a dat denumirea satului Ungheni de astăzi.

 

În alte acte din anul 1442, Stefan Voievod al Moldovei întărește Martei, soția boierului Mihu-Andronic, două iezere între Prut si Jijia și poienile ce se țin de Unghiul (satul Ungheni de astăzi), care pe atunci forma o singură așezare cu Unghiul din Basarabia.

 

Cercetând denumirile satelor din stânga și dreapta Prutului constatam o simetrie uimitoare, ca și cum râul ar fi tăiat în doua localitățile, ele purtând același nume: Sculeni, Ungheni. La aceasta regula Bosia face excepție, în dreptul Bosiei aflându-se Mânzătesti. Aceasta pentru ca, în trecut satele Bosia, Berești și Marhonda formau de fapt Mânzăteștii Vechi.

 

În „Dictionarul geografic al Romaniei” din 1898, alcatuit si prelucrat de George Ivan, se spune ca: „Bosia este o comuna rurală în mijlocul plășii Branistea Județul Iași, situata pe șesul Prutului, al Jijiei și pe coastele dealului Manzatesti. E formata din satele Bosia, Marhonda, Manzatesti, Berești si Ungheni pe o suprafața de 1964 ha. Are o populație de 264 de familii sau 1376 de locuitori, români care se ocupa cu agricultura și creșterea vitelor, iar în timpul iernii fac rogojini și cosciuge. Mare parte din teritoriul acestei comune este mlăștinos din cauza inundărilor Prutului si Jijiei. Are trei biserici, doi preoți, doi cântăreți, o scoală si o moara cu aburi.”

 

Componență (sate)
  1. Bosia;
  2. Coada Stâncii;
  3. Mânzătești.

 

Demografia

Populația (conform INSSE) la 1 ianuarie 2024 după domiciliu 4.202, din care:

  • masculin: 2171
  • feminin: 2031

Primar: Iulian MARCU (PNL)

 

Consiliul Local:

  • Partidul Național Liberal (PNL): 5
  • Partidul Social Democrat (PSD): 4
  • Alianța pentru Unirea Românilor (AUR): 2
  • Uniunea Salvați România (USR): 2

Sat Bosia

 

Biserica „Sfântul Nicolae” (1858)

 

Sat Coada Stâncii

 

Biserica de lemn „Sfântul Mucenic Dimitrie” (1830) Urmașa unui schit din pădurea Coada Stâncii, acum Biserica „Sfântul Mucenic Dimitrie” e simbolul satului ce a luat naștere în jurul acesteia după defrișările din 1820.

Galerie obiective turistice / nonturistice