Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Iași, în calitate de organizație-gazdă, în conformitate cu prevederile:
– Legii nr.176 din 17 iulie 2018 privind internshipul;
– Ordinul nr. 2004 din 9 august 2018 privind aprobarea modelelor-cadru ale certificatului și contractului de internship, precum și al cererii pentru solicitarea primei de promovare a angajării, anunță organizarea procedurii de selecție a unui intern în cadrul unui Program de Internship.
Selecția internului se realizează cu respectarea regimului incompatibilităților și conflictului de interese și a următoarelor principii:
– Transparență;
– Nediscriminare;
– Tratamentul egal;
– Eficiența utilizării fondurilor;
– Legalitate.
Atribuțiile postului:
Sunt prezentate în Fișa de internship anexată (Anexa 2).
Condiții de participare:
– are cetățenia română, cetățenia altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și/sau domiciliul în România;
– cunoaște limba română, scris și vorbit;
– are vârsta minimă reglementată de Legea nr.176/2018;
– are o stare de sănătate corespunzătoare desfășurării activităților de internship, atestată pe baza adeverinței medicale eliberată de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate.
Calendarul procedurii de selecție:
– Publicarea anunțului de selecție a partenerilor – 25.02.2025;
– Depunerea dosarelor – 26.02.2025 – 17.03.2024;
– Data limită de depunere a dosarelor de candidaturi – 17.03.2025 ora 16:00;
– Selecția dosarelor – 18.03.2025 – 20.03.2025;
– Interviul va avea loc în data de – 24.03.2025 ora 12:00;
– Publicarea rezultatelor finale pe site-ul instituției – 25.03.2025;
– Începerea activității – 01.04.2025.
Pentru participarea la selecție candidații vor depune un dosar care va conține următoarele documente:
– cerere de înscriere (Anexa 1), însoțită de curriculum vitae model Europass;
– copia actului de identitate;
– copie de pe documentele de studii;
– cazierul judiciar în original, aflat în termen de valabilitate, sau declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale (candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării probei concursului – interviu);
– declarație privind prelucrarea datelor cu caracter personal (Anexa 3);
– adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării interviului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
Documente anexate:
– Fișă de internship – anexa2 (download);
– Acord GDPR – anexa3 (download).
Rezultate selecţie dosare din 20 martie 2025:
– Dosarul nr.214 – selectat pentru angajare.