Vizită de lucru la CTP Iași

Astăzi Iașul are una dintre cele mai mari rețele de transport public din țară. În actuala programare europeană, investițiile în transportul public se apropie de pragul de 700 milioane de lei.

În ultimul an municipiul Iași a achiziționat tramvaie și autobuze. Din Turcia, Bozankaya au fost achiziționate 7 tramvaie, 9 se află încă în construcție, iar din Polonia, PESA au fost achiziționate 16 tramvaie. Din Polonia, Solaris au fost achiziționate 20 de autobuze, iar din România, BMC au fost achiziționate 24 de bucăți.

Participanții la evenimentul organizat la Iași pe tema “Aplicarea prevederilor Legii zonelor metropolitan nr.246/2022 în România”, au participat, în cea de-a treia zi, la o vizită la Compania de Transport Public Iasi – CTP, coordonată de către directorul general, domnul Cristian Stoica, care a prezentat grupului de vizitatori liniile de transport public modernizate, având și ocazia să călătorească cu tramvaiele și autobuzele electrice din noua flotă a CTP.

Scopul acestei vizite a fost de a prezenta un model de bună practică, datorită finalizării cu succes a proiectelor europene derulate pentru modernizarea liniei de transport public, creșterea capacității numărului de călători și îmbunătățirea condițiilor de transport public pentru cetățeni.